Organismul uman este precum un sistem bine structurat și organizat, dar care, în lipsa unei singure rotițe nu mai poate da același randament. Corpul tău are nevoie de foarte multe enzime și minerale pentru a forma un metabolism sănătos. Cuprul este unul dintre ele. De ce tocmai el? Pentru că este un element de importanță majoră atunci când organismul tău se confruntă cu situații extreme, precum infecții, alergii sau inflamații. De asemenea, ajută la: funcționarea eficientă a aparatului cardiac, pigmentarea părului, pielii și ochilor și reducerea celulelor canceroase. Totuși, cantitățile foarte mari nu sunt indicate. Tocmai de aceea sunt repartizate echilibrat în corp. Organul care adăpostește cele mai mari resurse de cupru este ficatul, iar apoi este urmat de creier, inimă și rinichi.
Pe lângă aspectele anterior menționate, vasele sau recipientele din cupru au și ele numeroase beneficii. De exemplu, neutralizează toxinele din apă în mod eficient, dar are și efect antimicrobian.
Însă, aspectele importante despre felul în care acționează cuprul nu se opresc aici.
Iată tot ce trebuie să știi despre prezența cuprului în organismul tău:
Beneficii:
O armonie în ceea ce privește cantitatea de cupru este ideală. Încearcă să păstrezi să dezvolți un obicei din a consuma diverse alimente sau suplimente alimentare bogate în cupru. Printre exemple se numără: migdale, avocado, fasole, nuci caju, stridii, moluște, organe provenite de la animale (ficat, rinichi), ciuperci și lista poate continua. Astfel te vei bucura de efectele pozitive ale cuprului:
– Crește numărului de globule roșii din organism.Organismul nu va mai depune eforturi suplimentare pentru a transporta oxigenul în corp. Așadar, riscurile apariției anemiei vor fi reduse drastic.
– Ajută la transportarea fierului în corp și acționează alături de el.
– Dezvoltă sistemul imunitar. Procesul de ameliorare a infecțiilor sau bolilor va fi unul mult mai rapid și ușor de gestionat. În plus, nu vei mai fi nevoit/ă să te confrunți cu stări accentuate de rău provocate de situațiile respective.
– Reduce riscul apariției diverselor forme de cancer. Motivul principal rezidă în proprietățile oxidante ale cuprului.
– Susține sistemul osos și țesutul conjuctiv. Slăbirea ligamentelor și a densității osoase este o situație care intervine odată cu înaintarea în vârstă și care poate instaura mai târziu dezvoltarea osteoporozei. Însă, cuprul acționează alături de alte minerale precum mangan, fier sau zinc pentru a crea un sistem capabil să îndepărteze șansele de apariție a unei astfel de boli greu de tratat.
– Poate avea efecte pozitive și asupra unor boli ale sistemului nervos precum Alzheimer, Parkinson şi Creutzfeldt-Jakob.
– Are un rol destul de important în procesul care determină fertilitatea.
– Previne problemele care survin din cauza prostatei.
– Întreține o culoare naturală a pielii și a părului.
– Accelerează procesul de formare a colagenului care, în lipsa cuprului, este unul destul de greoi și fără rezultate vizibile.
– Reglează activitatea cardiovasculară, mai ales tensiunea arterială care este responsabilă pentru apariția multor probleme. De asemenea, o cantitate optimă de cupru poate controla nivelul de colesterol din corp.
Deficit:
De cele mai multe ori copii sunt cei care prezintă cel mai mic nivel de cupru. Însă, nu înseamnă că în cazul adulților nu se poate întâmpla așa ceva. Se observă cu precădere în cazul persoanelor care nu au un stil de viață sănătos sau o dietă corespunzătoare. Tocmai de aceea, consumul de alcool poate amplifica deficitul de cupru din organism. Astfel, corpul îți poate semnala nevoia de cupru prin apariția următoarelor simptome sau boli:
– O stare constantă de oboseală urmată de o senzație de leșin sau incapacitate de a-ți menține echilibrul.
– Prezența unor furnicături, tresăriri sau tremurături în tot corpul.
– Funcțiile oculare nu mai dau același randament. Vei simți cum privirea ți se încețoșează sau imaginile sunt din ce în ce mai nefocusate.
– Nu îți mai poți concentra eficient atenția în vederea rezolvării sarcinilor sau activităților zilnice. Brusc, totul ți se va părea foarte greu de realizat.
– Slăbirea gradului de rezistență a oaselor. Vor apărea mult mai ușor fisuri sau fracturi.
– Apare sindromul Menkes care vizează carențe în transportarea cuprului în organism.
– Dezvoltarea fibriozei chistice care cauzează probleme în ceea ce privește funcțiile respiratorii și digestive.
Organismul tău trebuie supravegheat foarte bine înainte de orice. Vizitează constant cabinetul medical pentru a fi mereu la curent cu starea ta de sănătate. Nu încerca să aplici tratamente minune sau metode despre care ai citit sau auzit în mediul online sau de la prieteni și familie. Nimic nu se compară cu expertiza unui specialist care poate pune un diagnostic real și adaptat specificității metabolismului tău. Fii foarte atent/ă la toate semnele pe care ți le oferă organismul tău pentru că pot fi niște semnale de alarmă foarte importante.
Cuprul este un mineral indispensabil corpului uman, dar poate duce la apariția multor consecințe negative. Mizează pe armonie și echilibru, indiferent de situație! Păstrează-ți corpul sănătos și renunța la excese pentru a preveni cu succes situațiile neplăcute sau chiar fatale.